Despre carte: 1998 / Din voia sorții, Calea Muntelui a atras mult mai puțină atenție decât îndelungatul suferind „Curmă”. Printre cei care au răspuns la publicarea cărții s-au numărat studenta lui Nikolai Gumilyov, Vera Lurie și Julius Aikhenvald, care a dedicat o recenzie la două colecții Sirin simultan (din care a preferat „Calea de munte”). Atât Lurie, cât și Aikhenwald s-au dovedit a fi mai milostivi față de aspirantul poet decât recenzorii anteriori. Remarcând deficiențele stilului poetic al lui V. Sirin, aceștia și-au exprimat încrederea în dezvoltarea sa ulterioară și în creșterea creativă: „Poeziile lui Sirin nu dau atât de mult pe cât promit. Acum au devenit cumva pline de cuvinte – uneori cuvinte inutile și grele; dar la fel cum un sculptor nu face altceva decât să taie excesul dintr-un bloc de marmură, tot așa același procedeu este obligatoriu pentru un sculptor de cuvinte. Se pare că un astfel de drum îi urmează lui Sirin și că, lucrând asupra lui însuși, va obține rezultate creative valoroase, iar lungimea sa poetică va fi depășită de laconismul poetic care îi este deja accesibil, zgârcenia artistică dorită” (Aikhenvald Yu. // Rul. 1923. 28 ianuarie S. 13).N. Melnikov. „Clasic fără retușuri».